11 martie 2012

Sarmale cu orez si ciuperci

Pentru ca nu am mai fost pe la bunici de pe la Craciun si sarmanii locuiesc si intr-o zona in care au fost foarte afectati de zapada toata saptamana am pregatit numai bunatati pentru ei si in special de post. Le-am facut prajitura Adela in varianta de post, negresa de post, sarmalute de post si altele.
Sarmalele le-am facut acasa la ai mei pentru ca eu acolo am ''biroul'' si mama cum ma prinde ma exploateaza la maxim. 

Ingrediente:

1 varza murata mare (productie proprie)
3 cani de orez
1 cutie ciuperci (nu am avut proaspete)
2 linguri cimbru macinat
1 leg marar
1 morcov
2 cepe potrivite
2 linguri bulion
1 cana suc de rosii
sare, piper

Am spalat orezul si l-am scurs de apa. Am tocat marunt ceapa iar morcovul l-am dat pe razatoare.
In putin ulei de masline am calit ceapa, morcovul, ciupercile si orezul pentru 5 minute. Peste legumele calite am adaugat cimbrul, mararul, bulionul, sare si piper.
Am pregatit frunzele de varza cat s-a mai racit compozitia de orez. Am pastrat frunzele cele mai bune si pe cele mai putin bune le-am taiat fasii si le-am folosit drept ''pat'' pentru sarmalute.
Am impachetat sarmalele si le-am asezat in cratita.Peste ele am adaugat o jumatate de cana de suc de rosii si putina apa. Cealalta jumatate am folosit-o mai tarziu caci  mai scade apa intre timp.Dupa toate astea am acoperit sarmalele cu frunze de varza.
Eu cand prepar sarmalele le las pe flacara aragazului pentru o jumatate de ora apoi le las in cuptor la foc mic.Acum le-am lasat pentru vreo 2 ore in cuptor pana orezul a fost gata.
Pofta buna!


Compozitia :




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu